Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările

joi, 11 februarie 2010

hmm..


Pentru asta sunt prietenii: ei te invata, ei te cearta, ei te strang in brate,..cu ei razi, cu ei plangi,..ei te iubesc, ei te inteleg, ei te accepta asa cum esti. Lor li se face dor cand esti plecata si ei incearca sa nu te sune ca sa nu te deranjeaza din cine stie ce aventura…Ei iti aduna lacrimile in pumnul lor si totodata iti deschid milioane de zambete pe fata. Au ei un fel anume de a intelege numai din priviri si nu trebuie sa le vorbesti cand esti alaturi de ei. Ei stiu deja. Stiu tot. Chiar daca tu nu ai scos un cuvant. Ei te cunosc mai bine decat crezi si te surprind in cele mai simple momente… Nu trebuie sa-ti fie frica..,pentru ca nu esti niciodata singura. Eu sunt aici…Cine sunt eu?!..?..Eu sunt prietena ta. Nu am nume, nu am chip, dar am un suflet..cu care nu stiam ce sa fac. Dar te-am vazut pe tine odata, pe strada,..mergeai asa, incet, cu picioarele apropiate si te uitai in gol la vitrine. Mi s-a parut ca traiai un vis, ca tu nu esti de pe lumea asta. Si am simtit ca tu ai fii cea care are cel mai mult nevoie de sufletul meu. Eu vreau sa ti-l dau..Sa-l tii numai tu, sa ma cunosti numai tu, sa fiu numai a ta. Sa fiu prietena ta desuflet. Sa fiu cu tine, si tu sa fii cu mine. Sa te ascult si sa ma asculti. Ma vei auzi mereu inainte de culcare cum iti soptesc lin un cantec de noapte buna. Si o sa-ti mai soptesc si versuri mici, si vise dulci, si cate si mai cate. O sa-ti soptesc tot timpul cat esti tu de frumoasa,..cat de speciala si importanta esti tu pentru mine. O sa-ti soptesc “mi-e dor” …si sufletul meu o sa vibreze..

miercuri, 11 noiembrie 2009

2

Era loc destul si galagie in micul pat in care abia incapeam noi doi. E adevarat ca trupurile isi vorbesc, si-si vorbesc tot mai bine, pana intr-o zi cand nu mai au ce sa-si spuna. Trupurile noastre stiau sa vorbeasca unul cu altul, sa cante, sa palavrageasca numai, sa-si spuna adevaruri grave si spaime, si trivialitati, stiau sa-si spuna nimic si totul, sa delireze ca betivanii, sa aiba halucinatii ca opiomanii si sa urle, si-apoi, cu o ultima tresarire sa-si ia, cu brusca sfiala, ramas bun.