2

Era loc destul si galagie in micul pat in care abia incapeam noi doi. E adevarat ca trupurile isi vorbesc, si-si vorbesc tot mai bine, pana intr-o zi cand nu mai au ce sa-si spuna. Trupurile noastre stiau sa vorbeasca unul cu altul, sa cante, sa palavrageasca numai, sa-si spuna adevaruri grave si spaime, si trivialitati, stiau sa-si spuna nimic si totul, sa delireze ca betivanii, sa aiba halucinatii ca opiomanii si sa urle, si-apoi, cu o ultima tresarire sa-si ia, cu brusca sfiala, ramas bun.